Familiile de limba română sunt invitate la congresul Martorilor lui Iehova intitulat „Să ne păstrăm iubirea față de Iehova!”

Martorii lui Iehova contribuie la bunul mers al societății vorbind inimilor familiilor. Cei prezenți vor fi 650 circa.
Treviso, (informazione.it - comunicati stampa - varie) Milioane de oameni în întreaga lume, fie creștini fie cei care nu sunt creștini, cunosc foarte bine cele mai importante învățături ale lui Isus Cristos, adică ‘să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, din toată inima ta . . . A doua, asemenea ei, este: Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’. (Matei 22:37-39)
Cum putem demonstra că îl iubim pe Dumnezeu, respectând cea dintâi poruncă?
Martorii lui Iehova cred că această întrebare are o deosebită importanță pentru toți cei care doresc aprobarea lui Dumnezeu, fie că sunt Martori fie că nu sunt. Iată de ce în această lună participă cu entuziasm la o campanie de invitare a publicului larg la congresul intitulat: „Să ne păstrăm iubirea față de Iehova!”, ținut în diferite limbi.
Sâmbătă 25 martie, la Sala de congrese de la Treviso (via Maleviste 2, Canizzano) se va ține acest congres la care sunt invitate comunitățile din regiunile Veneto, Friuli Venezia-Giulia și Trentino. Programul, care va fi în limba română, va începe la ora 9.40 și se va termina la ora 15.55.
Va fi explicat cât de important este să manifestăm iubire față de Dumnezeu în viața noastră și se va acorda mare atenție necesităților familiilor, care sunt celula de baza a societății. De fapt, temele intitulate „Părinți, învățați-i pe copiii voștri să-l iubească pe Iehova” și „Tineri, demonstrați că Iehova este Prietenul vostru cel mai bun”, ținute în cursul sesiunii de după-amiază, îi vor ajuta pe membrii familiei să înțeleagă că respectarea principiilor biblice are strânsă legătură cu iubirea pentru Dumnezeu, iubirea aceasta fiind imboldul principal.
Martorii lui Iehova, care fac parte din cele peste 15 congregații de limba română din Veneto, Friuli și Trentino, alcătuite de români, moldoveni, ucrainieni și italieni care au învățat limba română, invită familiile întregi să se bucure de acest program instructiv. Martorii sunt convinși că toate familiile, pentru a fi stabile, fericite și în stare să contribuie la bunul mers al societății, au realmente nevoie de mesajul biblic și de atmosfera de pace și de iubire oferită la aceste congrese. Intrarea este liberă și nu se face colectă.

Media contact:
Paolo Fabris ([email protected])
Francesco Lanuto ([email protected])